Ginduri...

Gol, vorbe goale, suflet gol... Si parca e tot bine, si zimbesti, si esti fericit, si esti puternic, evident ca pe dinafara, in exterior tot e atit de perfect si minunat. Inautru... e gol, chiar daca ai tot, ai prieteni, ai parinti, ai tot de ce ai nevoie, dar tot te simti gol si singur. Si in fiecare seara vine acea stare, in fiecare seara te simti asa, in fiecare seara vorbesti cu aceleasi persoane si nimeni nu vede ce simti tu cu adevarat, nimeni nu vede ca suferi, poate e ciudat sa spui ca suferi, dar asta e, parca suferi fara motive, dar totusi ele sunt, ascunde bine. Si ce folos ca arati ca esti fericita, ce folos ca arati ca ai o lume perfecta daca inauntru e o lume nu chiar frumoasa, nu chiar colorata. Par parca prea pesimitsa, dar nu-s... Stai pina la 3 noaptea cu un cintec, care se repeta de mii de ori si de fiecare data vezi in el ceva deosebit, iti pare ca il asculti prima data, si nu te saturi de el, e frumos si asa intra prin tot corpul, si iti patrunde in inima, acolo unde e cel mai cald. Si ce nu ti-ar spune toti, ce nu te-ar ruga cei mai dragi, tu nu poti sa iesi din aceasta stare, iesi din ea dimineata cind e o noua zi, in care zimbesti si esti fericit, seara din nou. Devine deja reflex sa cazi in starea asta, cazi asa simplu, parca ai dispozitie la maxima si tot e super, si dintr-o data asa parca se distruge tot. Te uiti la ceva, dar vezi prin el, gindurile iti sun in alta parte, devii altcineva. Prea urit si prea trist, dar... te resemnezi cu asta si mergi inainte, mergi inainte si continuii sa faci tot ce faci in fiecare zi, si toata asta devina o rutina, o simpla rutina...