- Salut, nimic, tu? :*
- La fel)
Conversatie de trei replici, conversatie care inainte trecea de miezul noptii, si care nu stia limitele in timp.
Uitam. Cautam. Inlocuim. Schimbam. Amintim. Uitam.
Si de ce totul e pina la un timp, si acel lant care era din ce in ce mai lung si mai trainic, intr-o zi, doua, se rupe? E vinovat timpul, sau totusi omul?
Omul? Da, cred ca omul. Pentru ca el e asa facut, sau construit, sau creat, sau nu mai stiu cum, sa se schimbe, sau sa se modifice. De parca as vorbi de vreun gadget, care permanent e in schimbare, care permanent i se modifica ceva pentru a fi mai bun, dar omul cind se schimba, e mereu spre bine, oare? Ciudat.
Daca nu scriu, nu sun, nu inseamna ca nu imi amintesc, nu mii dor, inseamna ca ceva din mine imi spune sa nu o fac pentru ca nu e nevoie, si daca nu ascult acea voce, imi dau seama ca ea are dreptate...si deja incep sa ma impac cu ideea ca chiar nu e nevoie. Nu e nevoie din cauza ca acel mesaj scurt si sec, scris doar pentru a fi "amabil" e mai detestabil decit acea voce.
Si daca omul ar fi altceva/altcineva, el va fi nu un anotimp, ci toate.
Iarna. Primavara. Vara. Toamna.
Liniste. Ginduri. Melancolie. Zile. Nopti. Muzica. Seriale. Tacere. Aer.
