Hai sa fim mai buni!

  Si totusi, fiecare duce lipsa de ceva ce tine de suflet, chiar daca nimeni nu arata asta. Toti arata ca ei sunt fericiti cu niste zimbeste false in realitate, si cu niste semne care cica ne arata dispozitia pe net. Ar fi prea greu sa spunem cuiva ceea ce ne dorim, sau ceea ce simti, ca ne este rau, ca avem nevoie de acel ceva care sa ne faca fericiti, dar noi alegem calea cea mai usoara spunind ca suntem bine, un raspuns atit de scurt si sec, "incit chiar ne cuprinde toate sentimentele noastre la un loc".  Si de ce alegem cea mai usoara cale? Pentru ca nimanui nu-i pasa de probleme noastre, toti cred ca le au deajuns pe ale lor.  Asta e prea stupid si e prea egoist.
  Ok, ai un scop anume si un vis al tau, mergi la el indiferent ce obstacole ai in jur, si te gindesti numai la acel vis, la acel cisting de acolo de sus, fara sa iti pese de altcineva, crezi ca la urma vei fi atit de fericit, vei fi atit de implinit? Da, ai ajuns la visul tau, dar pe cine ai alaturi? A da, uitasem, ai ceea ce ai vrut alaturi, cistigul.
  Ar fi bine ca in fiecare zi sa daruim zimbete, caldura, fericire, intelepciune, libertate, sa daruim aceste cadouri sufletesti tuturor, chiar daca tu nu ne simti cel mai perfect, sau daca tu ai parte de toate acestea, nu fi egoist, imparte la toti.
  Zi de zi, vom merge spre scopul dorit, dar daca vom fi  buni in fiecare zi, vom creste nu numai fizic, dar si moral, si cred ca e mai bine cind sufletul are ceea ce ii trebuie, atunci cind inima ta e cu adevarat fericita si parca vrea sa sara din piept. Zimbiti atunci cind plingeti, zimbiti atunci cind cadeti, zimbiti cind sunteti ingindurat, zimbiti cind sunteti bucuroi, zimbiti pentru ca acest mic gest poate face pe altii fericiti, si chiar pe voi insiva ca poate face cei mai impliniti.

A day!

Am asa o pofta mare sa scriu, dar habar nu am ce anume sa abordez. Dar pentru ca azi mergind pe drum singura, nu prea multi oamenii in jur, doar masini pe strada care se miscau ca furnicile, ma uitam la orasul "iubit".
   Azi asa o zi ploioasa, parca si trista, dar a fost speciala, demult nu am avut asa zile. Iesind de la repetitii, trebuia sa ma duc de la Buiucani pina in Centru, nu e asa mult, si cu troleul cam plictisitor, atunci m-am dus pe jos, simteam nevoie sa merg singura.
   Era ora 14 si ceva, dar parca era dimineata. Frig, liniste. Mergind incet fara sa vreau observam fiecare lucru, toate cladirile pe jumatate construite, toate casele vechi de prin sec. 20, care le ador, pentru ca au o asa arhitectura, drumurile stricate, gheretele urite, cu diferite anunturi stupide pe ele. Ceva obisnuit pentru Chisinau. Nu vreau sa critic orasul, pentru ca chiar avem un oras frumos, chiar extraordinar, dar pur si simplu nimeni nu are grija de el, pentru a fi un oras prosper. Trecind pe linga vila preferata (Vila care a apartinut lui V. Iorga in sec. 20). E preferata pentru ca are o culare atit de placuta, si arhitectura e atit de minunata. As vrea odata sa intru ea, dar stiu ca nu e posibil. Avem un oras totusi minunat, dar...
   Asteptind o prietena in parc, am vazut fete fericite, care chiar zimbeau, pentru ca posibil era cea mai fericita zi din viata lor, erau tinerii casatoritii. Poze, saruturi, imbratisari, dragut. Atunci ma gindeam: "in ziua asta ei sunt asa fericiti, trece putin timp si incep certurile, si spun: "gata eu nu mai vreau sa fiu cu tine"", ceva obisnuit pentru tinerii casatoriti in ziua de azi.
  Hulubasii care zburau in cercuri, atit de liberi... Oameni care distrugeau linistea din jur, oricum frumos. Dupa ce am baut un ceai cu Anita <3, ne-am primblat mult mult, am mers pina la un capat de centru si inapoi, demult vroiam sa ies cu ea, si sa vorbim. Pina am ajuns acasa, se inoptase deja. Ma uitam la locurile care mai demult erau pline de oamenii, acum sunt cam pustii, poate ca e iarna? Posibil, de aceea vreau sa vina primavara, dar primavara cea cu soare, cu flori, cu verdeata, cu pasarii, vreau caldura!
  Postarea asta e asa haotica :D , nimic concret, dar am scris pentru aveam nevoie. :)
P.S. De ce poza asta? Pentru ca poza se combina cu ziua.

Courage!

   Demult nu am mai scris nimic, posibil din lipsa de timp sau din lipsa de inspiratie. Acum chiar daca am teme de facut, totusi le las si scriu aici pentru ca vreau asta mai mult decit sa invat lucruri care in viata nu o sa ma ajute deloc.
   In ultimul timp in capul meu se invirte cuvintul asta "curaj", ok, e mai mult un sentiment sau un simt, nu prea un simplu cuvint. Curajul e cel care ne impinge sa facem cele mai banale lucruri, e cel care uneori ne face fericiti, alteori mai putin. Sa analizam fiecare zi, vom vedea ca mereu sunt momente in care noi nu avem curajul sa spunem ce dorim, sau sa facem ceea ce ne dorim cu adevarat. DE CE?
   Un motiv care ne retine cred ca ar fi buna educatie primita de mici, un alt motiv frica, si anume frica ca ce o sa gindeasca altii si ce o sa spuna despre mine, asta in majoritatea cazurilor. De exemplu eu as vrea sa le spun citeva cuvinte unor profesori, dar stiu ca o sa-mi para rau, dar vine 31 mai poate atunci voi avea curaj :D.
   Nu avem curaj sa spunem ceea ce simtim cu adevarat, nu putem sa-i spunem cuiva " imi place de tine", (asta e cazul care il intilnesc deseori), si aici cred ca e frica de a nu fi refuzati. Nu cred ca ar trebuii sa ne fie teama de asta, nu va fi acea persoana ultima, indiferent de ce va raspunde lumea nu se prabusi. In aceste momente cind suntem refuzati devenim mai puternici, cred. Ok, exista momente in care nu poti spune asta, pentru ca te gindesti ca pot fi unele consecinte, asta evident ca nu e mereu.
   Chiar daca sunt persoane care pe mine ma socot curajoasa, nu sunt eu cea care pot tot, tot traiesc cu o frica atunci cind fac ceva, asta trece. Vreau sa am acea doza de curaj care sa ma faca sa-mi expun parerea  si sa imi fie indiferent de acele consecinte. Tot ce facem, o facem pentru noi, o facem pentru ca asa dorim, asa simtim, si indiferent de ce v-a spune omul de linga tine, tu sa o tii pe a ta! Rare persoane care iti vor binele si vor fi deacord cu parerea ta.
   Trebuie sa fim mai liberi, pentru ca suntem tineri, suntem generatia care poate schimba ceva. Noi suntem noi. Noi nu trebuie sa ne conducem dupa altii, nu trebuie sa ne lasam influentati de altii, trebuie sa avem propriile principii si propriile scopuri pentru care vom avea curajul sa le aparam, sa le dovedim tuturor ca sunt ale noastre si noi mergem spre ele.  Trebuie sa fim acei care au curajul de a se deosebi de toti, nu trebuie sa ne imbracam asa cum e normal. De exemplu umbli iarna in pantaloni scurti, evident ca te diferentiezi, chiar daca altii se uita la tine ciudat, tu te simti comod si ai curaj sa nu fii ca toti.
  Trebuie sa avem curaj sa recunoastem tot. Si ar fi simplu sa incepem sa ne aparam parerile noastre, dar sa nu le ascund, indiferent de ce va spune cineva, tu trebuie sa ii raspunzi cu un zimbet, pentru ca tu ai curaj sa ii zimbesti in fata celui care te critica. Haideti sa fim mai curajosi si sa nu ne fie frica de nimic.